Connect with us

ADELINA – „Mă simt EXCELENT de când am luat această decizie”

ADELINA

ADELINA – „Mă simt EXCELENT de când am luat această decizie”

ADELINA – „Mă simt EXCELENT de când am luat această decizie”

Ai vrea să cunoşti mai multe detalii despre Adelina Pestriţu, stilul de viaţă, preocupările şi pasiunile sale? Aici o să găsești toate răspunsurile!

Recent, Adelina Pestriţu a răspuns la câteva întrebări adresate de către cei de la revista VIVA. Aceasta a vorbit despre stilul său de viaţă, lucrurile care o inspiră, oamenii pe care vrea să îi aibă alături şi planurile pe care le are pentru viitor. Dacă vrei să ştii mai multe despre cum este omul Adelina Pestriţu în spatele camerelor de filmat şi fotografiat, citeşte acest extras din interviul acordat de aceasta!

“De la stil personal și până la viața privată, Adelina Pestrițu a făcut schimbări masive chiar înainte de a împlini 30 de ani. 

Era marți-dimineața, puțin trecut de ora 11.00, când Adelina și-a făcut apariția în studioul fotografului. Cu un zâmbet larg și îmbrăcată foarte colorat, Adelina și-a cerut scuze pentru mica întârziere cauzată de oprirea la salonul de cosmetică pentru căței, acolo unde o lăsase pe Nobby, bichon-ul de care e nedespărțită de mai bine de șapte ani. „Este cea mai mare răsfățată“, ne-a spus Adelina, după care s-a lăsat pe mâinile make-up artistului și hair-stylist-ului. Uitându-mă la ea, mi-am dat seama că s-a schimbat foarte mult în ultimul an, iar părul scurt parcă o reprezintă mult mai bine.

Ai un look nou, iar o astfel de schimbare este o adevărată declarație. Care sunt motivele pentru care ți-ai schimbat look-ul?

Singurul motiv pentru care mi-am schimbat look-ul este pentru că am simțit că e momentul să fac asta. Mie îmi plac schimbările totale. Deși eu mi-am ales această coafură, recunosc că am avut nenumărate emoții. Riscul era destul de mare să nu mi se potrivească, mai ales după mulți, mulți ani în care am avut părul lung.

Este epoca influencerilor online. Pe cine urmărești și care este modelul tău?

Într-adevăr, lumea virtuală a luat mare amploare și recunosc că mă fascinează și pe mine. Zilnic îmi petrec ore bune pe rețelele de socializare. Prietenii chiar mă „ceartă“ uneori pentru că uit să mai și socializez, fiind numai cu telefonul în mână. Îmi place să urmăresc bloggeri internaționali și le apreciez perseverența. Printre preferații mei se află și Zoella. Mi se pare super funny și cool în același timp.

Cum crezi că îi influențezi tu pe cei din jurul tău?

Mi-ar plăcea să știu că îi inspir și că sfaturile pe care le ofer pe EDA Video Blog (canalul meu de Youtube), dar și în articolele zilnice de pe www.edamagazine.ro le sunt utile și îi salvează din multe situații. Ador să văd pozele pe care internauții mi le trimit și în care îmi arată că folosesc produsele recomandate de mine sau aplică tehnicile de make-up/styling/fitness pe care le prezint cu așa multă dragoste.

Ideea că ai putea fi un model pentru adolescente te amuză, te copleșește sau te sperie?

Mi se întâmplă destul de des să primesc mesaje copleșitoare de la prietenele mele virtuale, în care îmi spun că ba s-au tuns ca mine, ba și-au cumpărat aceleași haine, ba au ținut o dietă recomandată de mine sau multe alte lucruri pe care le-au descoperit la mine și le-au pus și ele în practică. Singura mea dorință este să nu le dezamăgesc vreodată.

În mod evident ești într-un moment în care vrei să schimbi percepția celor din jur în ceea ce te privește. Ce a fost greșit în trecut?

N-aș spune că au fost lucruri greșite în trecutul meu, însă, odată cu trecerea timpului, unele dintre ele au necesitat îmbunătățiri. Și aici mă refer la aspect, stil de viață, mod de gândire, activități. Orice om își dorește să evolueze, iar mie îmi place să mă uit la pozele din trecut și să pot spune răspicat că evoluția se vede cu ochiul liber. Firea mea nu-mi permite să pierd timpul, ci să-l folosesc mereu în favoarea mea. Dacă știi cu exactitate ce-ți dorești de la viață, timpul îți poate deveni cel mai bun prieten. ?

Dacă Adelina Pestrițu ar fi un brand, care ar fi calitățile acestui brand?

Seriozitate, loialitate, profesionalism, corectitudine, multă perseverență, multă veselie și culoare. Și oamenii cu care lucrez eu sunt la fel. Nu pot avea chimie cu oameni care sunt altfel decât mine. Mă bazez pe energiile pe care le simt. Sunt sensibilă și empatizez ușor cu oamenii. Brandul Adelina Pestrițu ar fi construit cu siguranță după aceste caracteristici.

Ai o listă cu lucrurile pe care să le faci până la 30 de ani? Ce ai bifat din ea și ce a rămas în așteptare?

Da. Mi-am atins multe dintre scopurile propuse. Nu pe toate! Până la urmă, viața este frumoasă pentru că este imprevizibilă. Mai am niște locuri libere pe care sper să mi le completeze frumos destinul.

Ce cură de slăbire ții după Sărbători?

De curând, am devenit vegetariană, dar nu pentru că este la modă, ci pentru că asta mi-a fost chemarea, cum îmi place mie să-i spun. Așadar, de Sărbători nu va fi nevoie să țin cure, pentru că voi mânca foarte sănătos. Mă simt excelent de când am luat această decizie. Sper să nu-mi fie greu în viitor. “

adelina-pestritu1-1

adelina-pestritu2

adelina-pestritu3

adelina-pestritu4

Stilist: SILVIA CRISTESCU
Coafură: ALEX CLAUDIU SÂRGHE
Machiaj: ALEXANDRA CRĂESCU
Vestimentație: Marie Ollie, Styland,
Pas du Tout, Manuri
Accesorii: Laura8 și Dressbox

Sursa interviului – Viva.ro

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus