Connect with us

Cum arată dressing-ul lui Baby Zeny, unde ajung hainele nepurtate și ne mutăm?

ADELINA

Cum arată dressing-ul lui Baby Zeny, unde ajung hainele nepurtate și ne mutăm?

Hello, tuturor! De ceva vreme n-am mai povestit despre viața de mămică și mi s-a făcut dor. Poate pentru că sunt prea implicată să o trăiesc, și mai puțin să o povestesc. Și e așa de frumos. E normal. Știți și voi asta, dragi mamici. Viața de mamă a unei fetițe este ușor diferită de cea de mămică a unui băiețel. Cel puțin așa pot să-mi imaginez pentru moment. Este puțin mai complexă din punct de vedere organizatoric și estetic. Ca să mă fac înțeleasă, o să explic mai pe îndelete. Știți deja că piața comercială pune la dispoziție mai multe opțiuni dedicate părții feminine în defavoarea celei masculine. Asta nu mă face neapărat tristă, ba dimpotrivă 🙂 Asta observ ori de câte ori ies să cumpăr un cadou pentru prietene sau pur și simplu să-mi cumpăr lucruri vestimentare sau de orice fel.

În cazul bebelușilor, treaba asta este fix la fel. Am încercat să-mi explic asta, însă n-am reușit. Cât vezi cu ochii rafturi și standere întregi cu haine colorate și vesele pentru prințese și 2-3 rafturi retrase pentru băieței. Discriminare, într-un cuvânt :)) Glumesc, evident. Nu pot decât să fiu fericită că mă pot bucura de noutăți pentru micuța Zeny. Și, în astea 4 luni de când am născut-o, plus 2-3 înainte s-o nasc, m-am tot bucurat până am ajuns să nu mai am loc în casă de hainele, pantofiorii și jucăriile ei. Este o reală plăcere să am o astfel de “dezordine” într-adevăr, dar ce ne facem când nu mai există loc la propriu pentru depozitarea lor în corpurile de mobilier?Ca să nu vă spun despre momentele în care caut s-o îmbrac cu ceva, cât trebuie să răscolesc prin mormanele de haine. Recunosc că s-a întâmplat să trec cu vederea multe hăinuțe care, în timp, i-au rămas mici fără să le poarte măcar o dată. Nici eticheta nu am apucat să le-o tai. Crește incredibil de repede. Iar când eram însărcinată mă încăpățânam să cumpăr cu nemiluita, de parcă dispăreau de pe fața pământului, deși toate prietenele mă avertizau că n-o să apuce să le poarte. Am înțeles că toate au facut același lucru la primul lor copil. Este vorba de dorința de a-i oferi tot ce este mai frumos și mai special pe pământ.

ROMINA FURNITURE

Astăzi, am facut pachete cu aceste hăinuțe pe care ulterior le vom duce la Spitalul de copii și le vom dona celor fără posibilități. Sunt absolut convinsă că Zeny, dacă ar înțelege, ar fi tare fericită să facă același lucru. Fiecare copil merită să zâmbească și să se bucure de fiecare clipă a vieții lui, iar noi ne vom implica după posibilități în aceste activități.

Revenind la “dezordinea” din casă, vă povesteam despre spațiul care se micșora din ce în ce mai mult. Parcă nici camera mea destinată unui dressing nu mai era suficientă. Plus haosul creat. Fiecare prieten care ne-a trecut pragul casei, a venit însoțit de un cadou pentru micuță, iar noi, la orice iesire în mall, am mai cumpărat niște lucrușoare vesele și astfel s-au adunat o mulțime. Unele folositoare, altele mai puțin. Astfel, am hotărât că ar fi momentul să comandăm un dressing destinat micuței, pe lângă comoda cu 7 sertare pe care am luat-o înainte de a naște. Și am apelat tot la Romina Furniture, cei care ne-au facut și pătuțul și restul mobilierului pentru bebeluși, din simplul motiv că am fost extrem de mulțumiți de calitatea produselor lor și de modele, dar și de profesionalismul cu care au lucrat. Ne-au livrat în scurt timp acest mini-dressing, iar eu am petrecut cu cea mai mare plăcere timp de 5 ore să-i așez fiecare lucrușor în el.

ROMINA FURNITURE

Iubesc să-i miros hainele proaspăt spălate și să le văd cum așteaptă să fie purtate, frumos aranjate pe raft, și mini-umerașele din catifea roz care urmează să îi poarte rochiile gingașe ale micuței Zeny.
Deja am început discuțiile pentru un nou pas în viața noastră. Deși anul trecut ne-am mutat în acest apartament, se pare că, în curând, odată ce Baby Zeny va mai crește, nevoia de spatiu va fi din ce în ce mai mare. Jucăriile sunt peste tot împrăștiate. Așadar, deja ne orientăm către o casă mai mare, la curte, cu mai multe camere, să facem loc și altor bebeluși 😉

ROMINA FURNITURE

Abia aștept să mai crească puțin și să ne bucurăm împreună de cumpărături și aranjat în dulapuri. Daca și voi aveți hăinuțe pe care nu le mai purtați, le puteți împacheta pentru copilașii de toate vârstele de la Spitalul de Copii. Se vor bucura de fiecare în parte. Vă pupăm!!!
Crăciun Fericit, dragilor!

ROMINA FURNITURE

ROMINA FURNITURE

ROMINA FURNITURE

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus